17 octombrie 2017

HOŢII care au devastat RÂMNICU VÂLCEA sâmbătă noaptea au fost PRINŞI

Trei tineri sunt bănuiţi că ar fi comis patru furturi pe raza judeţului Vâlcea, iar pentru acest lucru au fost reţinuţi 24 de ore. Suspecţii au fost prinşi luni, 16 octombrie 2017, când poliţiştii judiciari au reuşit să pună cap la cap toate probele din dosar, reuşind astfel să-i depisteze pe autorii jafurilor. Este vorba despre furturile comise sâmbătă noaptea, când Râmnicu Vâlcea a fost devastat de hoţi.

Cei trei  tineri au vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, toți sunt din municipiul Râmnicu Vâlcea şi se pare că erau specializaţi în furturi din societăți comerciale și asociații de proprietari. Vâlcenii sun bănuiți că, în noaptea de 14 spre 15 octombrie 2017,  ar fi pătruns, prin efracție, într-o pizzerie, în spațiile de lucru a două asociații de proprietari și în sediul unei societăți comerciale, de unde ar fi sustras laptopuri, telefoane mobile, băuturi alcoolice, o motocoasă, sume de bani și alte bunuri.

„În urma investigaţiilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, polițiștii vâlceni au dispus reținerea celor trei tineri, pentru 24 de ore, pe care i-au depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, din cadrul I.P.J.Vâlcea.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea” – precizează IPJ Vâlcea.

CITIŢI ŞI:

RÂMNICU VÂLCEA, devastat de HOŢI. Shaormerie, pizzerie, automate de cafea şi lapte, sparte într-o singură noapte

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like