VÂLCEA. Rețea de contrabandiști, destructurată de polițiști

Timp de aproape doi ani, o rețea de contrabandiști de tutun și-au făcut „jocurile” în întreaga țară, fără a fi deranjată. Asta până azi, 17 decembrie 2019, când polițiștii din Brașov au descins în mai multe județe pentru a-i prinde pe suspecți. Printre bănuiți se pare că se află și persoane din Vâlcea, polițiștii efectuând percheziții și în județul nostru. În total, în Bucureşti, Braşov, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa și Vâlcea au avut loc 55 de percheziții.

”În această dimineaţă, poliţiştii din Braşov au efectuat 55 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în 5 judeţe, într-un dosar penal de contrabandă cu produse accizabile. La data de 17 decembrie 2019, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat 55 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Braşov, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Vâlcea şi în municipiul Bucureşti”, anunţă IGPR. 

Din cercetări, a reieşit faptul că, în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2019, mai multe persoane ar fi deţinut la domiciliile lor sau în alte locaţii cu destinaţie specială de depozitare, tutun, pe care ulterior l-ar fi comercializat către persoane din toată ţara, deşi cunoşteau faptul că acesta provine din contrabandă. 

Alături de poliţişti din cadrul I.P.J. Braşov, în acţiuni sunt angrenaţi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene pe raza cărora se vor desfăşura percheziţiile, Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, precum şi luptători din cadrul S.I.A.S. – I.G.P.R., Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bucureşti şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov.

You May Also Like