VÂLCEA: S-a crezut în filme… Mascat, a intrat în casă peste fosta iubită şi a luat-o la bătaie

Un individ din Vâlcea, care s-a uitat la prea multe filme de acţiune, şi-a pus o cagulă pe mutră şi a intrat în casă peste fosta sa iubită, luând-o la bătaie. A crezut că nu îl recunoaşte şi astfel scapă basma curată, însă femeia a ripostat şi a reuşit să-i smulgă cagula de pe faţă, demascându-l.

Incidentul a avut loc miercuri, 19 august 2020, la Măciuca, agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore a bărbatului, ei fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de violență în familie și violare de domiciliu. În cursul zilei de astăzi bărbatul o să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

„Polițiștii din cadrul Secției 10 Poliției Rurală Măciuca au fost sesizați de o femeie de 32 de ani, din comuna Măciuca cu privire la faptul că fostul concubin a intrat peste ea în casă agresând-o fizic atât pe ea cât și pe fiul de ei de 15 ani.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă atât mama cât și fiul prezentau urme vizibile de violențe la fața locului fiind chemată o ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În fapt, o persoană necunoscută care purta o cagulă a pătruns în locuința femeii, moment în care a început să o agreseze fizic atât pe femeie cât și pe fiul ei.

În timpul altercației femeia a reușit să-i scoată cagula individului, moment în care a constatat că agresorul este fostul concubin, un bărbat de 37 de ani, din comună, acesta fugind de la fața locului” – precizează IPJ Vâlcea.

foto ilustrativ

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like