VIDEO: BRACONIER din VÂLCEA, prins în ITALIA. Maşină confiscată şi amendă de 51.000 euro

Un tânăr din judeţul Vâlcea, ajuns vedetă anul trecut în presa din Sibiu după ce a fost prins braconând, a comis-o din nou, dar de data aceasta în Italia. Potrivit publicaţiei sibiene turnulsfatului.ro, Gheorghe M., originar din comuna Ionești și domiciliat în Râmnicu Vâlcea, a fost prins la începutul acestui an din nou la braconat, însă de data aceasta pe un lac din Italia. Dacă unul din partenerii săi de „nebunii” a fost arestat de autorităţile italiene, el a scăpat ca prin urechile acului pentru că în momentul intervenției se afla la volan, aşteptând să plece cu pestele și a declarat că era doar șofer.

Mașina în care se afla peştele braconat a fost confiscată pe loc, iar la câteva zile reprezentanţii unei asociaţii de pescuit (echivalentă a AJVPS de la noi) au anunţat că s-au aplicat amenzi ce însumează peste 51.000 de euro. De asemenea, pe numele vâlceanului şi al partenerilor săi s-a deschis un dosar penal.

După această întâmplare, ziarele din Italia au publicat articole ample pe această temă, considerând că ecosistemul lacurilor din ţara lor este pus în pericol de braconierii români. „Piraţii români din delta fluviului Pad”, „Mercenari pe râu” sau „Peştii, în pericol” sunt doar câteva din titlurile articolelor, în care se menţionează că de câţiva ani, din Italia se scot cantităţi enorme de peşte din râu, ilegal. „Aproape toţi provin din România, din păcate. Înainte de a se lumina de ziuă scot plasele și duc peștele de aici. Mult pește. Evident, este o activitate care distruge râurile noastre” – declara pentru ziariştii italiei Claudio Castagnoli, reprezentant al Poliţiei Ferrara.

 

foto-video: www.turnulsfatului.ro

You May Also Like