10 ianuarie 2017

ALERTĂ! ISU VÂLCEA: Cetățenii să nu părăsească localităţile de domiciliu, decât în cazuri urgente!

COMUNICAT DE PRESĂ ISU VÂLCEA

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizărilor de COD GALBEN și COD PORTOCALIU de ger, care vizează cea mai mare parte a țării, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) s-a întrunit astăzi la ora 16.00, în sistem videoconferinţă, la nivelul Prefecturii județului Vâlcea, luând parte toţi factorii de decizie din cadrul CJSU, sub coordonarea domnului prefect Radu Renga, preşedinte al CJSU.

Astfel, în cadrul întrunirii CJSU, s-au transmis mai multe măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență astfel:

– s-a dispus verificarea spațiilor de adăpostire existente la nivelul localităților ;
– s-a actualizat lista cu persoane care efectuează dializă;
– s-a întocmit o inventariere a femeilor gravide care ar putea avea nevoie de ajutor medical specializat la naștere;
– se acordă o atenție deosebită cazurilor sociale, și identificarea persoanelor fără adăpost ;
– se efectuează patrulări pentru identificarea și preluarea eventualelor persoane care s-ar afla în dificultate (până la ora transmiterii materialului informativ fiind executate cinci misiuni de patrulare în zonele frecventate de persoane fără adăpost);
– se mențin în stare de operativitate a mijloacelor de intervenție și echipamentelor specifice fiecărei structuri de intervenție;

În acelaşi timp, până la îmbunătăţirea vremii, se apelează la cetăţeni să nu părăsească localităţile de domiciliu, decât în cazuri urgente. Dacă acest lucru se impune, autovehiculele cu care vor circula trebuie să fie echipate pentru condiţii grele de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopeţi, îmbrăcăminte groasă, rezerve de apă, alimente şi carburant).
La ora transmiterii comunicatului 19.30, pe drumurile naţionale şi judeţene se circulă în condiţii de iarnă.
Pentru menţinerea căilor rutiere în stare practicabilă se acţionează în continuare cu utilaje şi cu material antiderapant.
În acest moment nu sunt drumuri naţionale şi judeţene blocate.
Pentru a preîntâmpina şi combate efectele CODULUIU PORTOCALIU de ger toate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă din judeţul Vâlcea au fost înştiinţate cu privire la instituirea permanenţei la sediile primăriilor, asigurarea primei intervenţii cu personal din cadru SVSU din fiecare localitate şi pregătirea tuturor mijloacelor din dotare pentru intervenţie. De asemenea, echipe mixte compuse din reprezentanți ai Prefecturii Vâlcea și ISU efectuează verificări privind existența serviciilor de permanență de la nivelul primăriilor din județ.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.