Cele mai populare strategii pentru ruletă

Numărul oamenilor care aleg să se distreze la ruletă a fost mereu unul mare, fiind un joc simplu, în care adrenalina este la un nivel înalt, din moment ce în doar câteva secunde vei afla dacă ai câștigat sau ai pierdut. 

De-a lungul timpului, mulți oameni au încercat să descopere strategii care să le asigure câștiguri la ruletă, însă trebuie spus că nu există niciuna care să funcționeze în permanență. Totuși, anumite studii au arătat că unele strategii pot oferi șanse mai mari de reușită.

Așadar, iată care sunt trei dintre cele mai populare strategii pentru ruletă:

1. Martingale – Este una dintre cele mai populare strategii din domeniul jocurilor de noroc și nu este întâlnită doar la ruletă, ci și la pariuri sportive. La originea ei se află o formulă matematică, iar strategia este ușor de aplicat. Ține cont însă că ai nevoie de disciplină, stăpânire de sine și un buget destul de mare. 

Așadar, în cazul în care vrei să aplici sistemul Martingale la ruletă, cele mai simple pariuri de făcut sunt cele pe culoare (roșu sau negru) ori pe par/impar. Fiecare pariu de acest gen are cota 2.00 și tot ce trebuie să faci este să dublezi miza de fiecare dată când pierzi. 

Să dăm și un exemplu concret: să presupunem că joci la ruletă și miza de start este de 10 euro. Alegi culoarea neagră, însă bila s-a oprit pe cea roșie, astfel că următorul pariu pe care îl vei face va fi de 20 de euro. Dacă vei pierde și acest pariu, următoarea miză va fi de 40 de euro. Iar dacă de această dată pariul e câștigător, vei avea 80 de euro la o miză totală de 70 de euro. Profitul va fi așadar de 10 euro. 

După ce un pariu este câștigător e indicat să o iei de la capăt cu miza inițială. Foarte mulți oameni pun în aplicare acest sistem la ruletă online deoarece aici mizele de pornire sunt mai mici și beneficiezi și de istoricul ultimelor rezultate. Având în vedere că e un sistem care necesită un buget destul de mare, este indicat să începi cu o miză mică pentru a-ți asigura câteva viitoare pariuri. Totuși, ține cont de faptul că în câțiva pași miza va crește vertiginos și poți rămâne fără bani în cont sau chiar ruleta respectivă să nu accepte o miză mare.

2. Sistemul Fibonacci – Și acesta este bazat tot pe munca unui matematician: Leonardo Fibonacci, unul dintre cei mai apreciați din istorie. Iar formula descoperită de el este folosită de cei pasionați de ruletă. În plus, sistemul este asemănător cu cel Martingale, întrucât miza trebuie mărită după fiecare pariu pierdut. Schema de pariuri este însă alta și e recomandat să fie pusă în aplicare pe una dintre cele trei coloane și pe intervalul numărului câștigător (1-12, 13-24 și 25-36).

Ca fapt divers, spre deosebire de sistemul Martingale, riscurile sunt ceva mai mici întrucât miza nu trebuie dublată. Conform formulei, după fiecare pariu pierdut, miza celui următor ar trebui să fie suma precedentelor două. Concret: dacă primul pariu pierdut este de 10 euro, al doilea va fi tot de 10 euro, al treilea de 20 de euro, în timp ce al patrulea de 30 de euro. În cazul în care reușești să câștigi, reiei seria cu miza inițială și repeți pașii. Așadar, este un alt sistem în care ai nevoie de o disciplină de fier și de un buget mare.

3. Sistemul James Bond – Inspirat după celebrele filme cu James Bond, sistemul poate fi pus în aplicare numai pe pariurile cu numere. Excluzi numerele de la 1 la 12 și mizezi pe celelalte. Ca un exemplu concret, poți paria, la un buget de 20 de euro, 14 lei pe numerele de la 19-36 (cota 2.00), 5 euro pe 13-18 (cota 6.00) și 1 euro pe 0. Vei avea un profit de 8 euro dacă numărul câștigător va fi între 19 și 36, 10 euro între 13 și 18, iar dacă bila se oprește pe 0 profitul va fi de 16 euro. În schimb, dacă bila va cădea între 1 și 12 vei dubla bugetul inițial și o vei lua de la capăt.

You May Also Like