Dr. Claudia Capp, „unsă” de liberali director medical la Spitalul Judeţean Vâlcea

După ani de zile în care a visat şi a încercat să acceadă la funcţia de director medical, iată că liberalii i-au îndeplinit dorinţa. În plină stare de urgenţă, dr. Claudia Capp şi-a văzut visul împlinit cu ochii după ce ieri, 8 mai 2020, a fost „unsă” director medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Ce mai contează că în aceste momente era necesară o continuitate sau o anumită experienţă de conducere, important e ca liberalii să-şi facă jocurile.

Pentru Capp nu este prima încercare de a se cocoţa pe acest scaun. În 2017, aceasta şi-a dorit cu ardoare titulatura, încercând, prin solidele relaţii cu mediul politic pe care le are, să-i ia locul doctorului Brânzan (pe atunci acesta fiind director medical al SJU Vâlcea). Acum, Claudia Capp a fost numită director medical pe filiera PNL şi profitând de faptul că Spitalul Judeţean Vâlcea se află, pe perioada stării de urgenţă, în coordonarea Ministerului Sănătăţii. Însă o să treacă şi pandemia, probabil nu peste mult timp, iar spitalul va reveni în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, moment în care Capp probabil că nu va mai fi fericită.

Despre dr. Claudia Capp vă mai putem spune că este medic specialist în medicină de urgenţă, desfăşurându-şi activitatea ani buni la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). Ulterior, aceasta şi-a schimbat specialitatea, fiind acum medic specialist radiolog. În final, pentru ca cititorii să-şi facă o idee despre cine este noul director medical al SJU Vâlcea, nu putem să nu menţionăm că dr. Claudia Capp, în anul 2004, a fost implicată într-un celebru caz de malpraxis – Cazul „Luiza Ciurezeanu”, alături de alţi medici vâlceni, caz în urma căruia, potrivit presei locale de la acea vreme, ea a fost sancţionată de Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like