FOTO. Trafic îngreunat pe Valea Oltului. Se cere începerea lucrărilor de urgenţă!

De câteva zile, traficul pe Valea Oltului – DN 7 este îngreunat în zona Câineni din cauza unei alunecări de teren care afectează carosabilul pe o porţiune de circa 15 metri. Pe partea dreaptă, pe sensul spre Sibiu, s-a prăbușit un zid de sprijin, iar sub corpul drumului s-a format o cavernă care a cauzat o tasare a părții carosabile de aproximativ 10 cm.

Pentru siguranța participanților la trafic s-a luat decizia restricționării traficului în acestă zonă pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu.

Ei bine, pentru că în zona respectivă se circulă alternativ, traficul este infernal pe DN 7, formându-se cozi imense. Ca urmare, conducerea CNAIR a convocat o şedinţă cu toţi factorii de decizia şi s-a cerut începerea de urgenţă a lucrărilor în zonă, astfel încât porţiunea afectată de alunecarea de teren să fie redată circulaţiei în cel mai scurt timp posibil.

„Pentru remedierea tasării drumului la km 238+105 pe DN 7, pe raza localității Câineni, județul Vâlcea, Directorul General al CNAIR, Mariana Ioniță, a solicitat în această dimineață Directorului Regional al DRDP Craiova următoarele:

– Întocmirea procesului verbal de calamitate și avizarea acestuia de către Președintele Comitetului Județean Vâlcea pentru Situații de Urgență

– Întocmirea procesului de constatare a calamității (fișa de calamitate)

– Efectuarea expetizei tehnice în vederea stabilirii soluțiilor tehnice necesare pentru remedierea situației existente

– Demararea lucrărilor de consolidare pentru asigurarea circulației rutiere în condiții de siguranță” – se arată într-un comunicat al CNAIR.

You May Also Like