O polițistă din Vâlcea are nevoie de ajutorul nostru. Copilul ei a fost diagnosticat cu o boală gravă

O polițistă din municipiul Drăgășani trece prin clipe cumplite. Copilul ei în vârstă de 5 ani și 4 luni a fost diagnosticat cu o boală gravă și are nevoie de invetigații medicale complexe în afara țării. Pentru a o ajuta, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a făcut un apel umanitar, în special adresat colegilor din unitate. Însă, orice cetățean cu suflet mare, care vrea să ajute, o poate face.

„Aducem la cunostinţă cazul colegei noastre agent şef adjunct de poliţie Grămadă Forentina Loredana, din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgăsani, al cărei copil în vârstă de 5 ani și 4 luni a fost diagnosticat cu pancreatită acută recurentă.

În vederea stabilirii ​cu exactitate a cauzei acestei maladii, se impun investigaţii medicale complexe atât în ţară, cât şi în străinătate, fiind efectuate demersuri medicale în acest sens.

Având în vedere resursele financiare reduse, costurile tratamentelor, investigaţiilor regimului alimentar extrem de sever, care depăsesc cu mult posibilităţile familiei, facem un călduros apel pentru ajutorul acesteia.

Contribuţiile noastre băneşti pot fi depuse, în contul R059 RZBR 0000 0600 1409 2558 deschis la RAIFFEISEN BANK – Sucursala Drăgăşani — pe numele GRĂMADĂ FLORENTINA LOREDANA” – se arată în apelul umanitar al conducerii Poliției Vâlcea.

You May Also Like