Patronatul cu reprezentanță la Vâlcea, replică la măsurile guvernului

Antreprenorii mici și mijlocii sunt cei mai loviți de măsurile guvernului. Bugetarii sunt apărați de statutul lor și de sindicate, marile companii au cifre de afaceri uriașe (unele dintre ele se bucură și de lobby extern), așa că toată greutatea cade pe IMM – uri. Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMM) a emis un comunicat de presă prin care cere guvernului susținere pentru micii întreprinzători. CNIPMM are filială și la Vâlcea, condusă de avocatul Adrian Blăjan. Important în demersul acesta este că amintita uniune patronală este reprezentativă în forurile decizionale locale și centrale. Redăm comunicatul. 


CNIPMMR solicită să fie adoptat de urgență PACHETUL DE PROGRAME PENTRU SUSȚINEREA IMM-URILOR, având în vedere că acestea sunt cel mai afectate, în contextul actual, marcat de:

– discuțiile din spațiul public privind reforma fiscală;

– consecințele războiului din Ucraina, în special afectarea micilor producători  agricoli;

– tranziţia către digitalizare şi economia verde.

PACHETUL DE PROGRAME PENTRU SUSȚINEREA IMM ÎN 2024 

CNIPMMR formulează următoarele propuneri de programe, care sunt esențiale pentru susținerea economieiromânești și a IMM-urilor în anul 2024:

-Program de de compensare a efectelor razboiului din Ucraina în domeniul alimentar și agricultură;

– Program de compensare a costurilor cu motorina pentru transportatori;

 Deblocarea programului Electric-Up;

– Finanțarea din Fondul de Modernizare a proiectelor pentru producerea de energie-IMMPROSUMER;

– Suplimentarea plafoanelor de garantare în cadrul programului IMM INVEST PLUS;

 Lansarea tururor call-urilor 2021-2027 (investiții);

– Program pentru susținerea dezvoltării IMM-urilor existente – scale-up.

În același timp, CNIPMMR solicită lansarea tuturor programelor naționale și regionale pentru mediul privat, în valoare de 6.1 mld.euro, în total 139 de apeluri:

– 1700 milioane  de euro programe regionale

– 268 milioane de euro sănătate;

– 1271 milioanede euro POCIDIF;

– 30 milioane de euro educație și ocupare;

– 516 milioane de euro dezvoltare durabilă;

– 1424 milioane de euro tranziție justă.

CNIPMMR consideră că trebuie luată în considerare o reactivare a programului Kurzarbeit, prin care angajatorii aveau posibilitatea reducerii timpului de muncă a salariaţilor cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă pentru o perioadă de cel puţin 5 zile lucrătoare, cuprinse în perioada de 30 de zile calendaristice, iar salariaţii afectaţi de măsură beneficiau de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru, acesta contribuind la consolidarea pieţei muncii și evitarea producerii unor efecte negative în economie.

  În contextul actual, caracterizat de mai multe crize suprapuse, îndeosebi determinate de factori externi, marcate de creșterea prețurilor la energie electrică, gaze naturale şi combustibili, asigurarea finanţării programelor pentru dezvoltarea IMM-urilor și a start-up-urilor este esențială pentru dezvoltarea și stabilitatea economiei.

  Guvernul are obligația de veni cu măsuri de susținere a mediului economic, să asigure finanţarea programelor și implementarea acestora, și nu doar să fie interesat de cheltuielile cu aparatul bugetar. 

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like