ACCIDENT CU TREI RĂNIȚI în urmă cu puțin timp

Pompierii vâlceni au fost solicitați, astăzi, 5 februarie 2024, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și de prim ajutor, la un accident rutier produs pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, strada Calea lui Traian.

„La locul evenimentului rutier s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ. Forțele ISU ajunse la fața locului au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme. Nu au fost persoane încarcerate. În urma accidentului au rezultat trei victime, care au fost transportate la UPU Vâlcea de către ambulanțele SAJ și SMURD. Pompierii au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, ne-au anunțat reprezentanții ISU Vâlcea.

You May Also Like