Amenzi de peste 100.000 de lei aplicate de polițiști pe șoselele din Vâlcea

Weekend-ul trecut, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea au organizat și desfășurat acțiuni, pe DN 7, DN 64, DN 67, DN 67B, DN 73C, DN65C, precum și pe DJ/DC din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, precum și pentru prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise.

În cadrul acțiunilor au fost constatate 7 infracțiuni la regimul rutier, dintre care, una pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Au fost legitimate 620 de persoane și au fost verificate 510 de vehicule. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 469 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 103.530 lei.

Dintre amenzile aplicate, 102 au fost pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 8 pentru depășire neregulamentară, 20 pentru abateri ale pietonilor, 37 pentru abateri ale bicicliștilor și 302 pentru alte nereguli.

Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 41 de permise de conducere (21 pentru viteză excesivă, 9 pentru consumul de alcool la volan, 8 pentru depășire neregulamentară, 1 pentru neacordare prioritate vehicule și 2 pentru alte abateri) și au fost retrase 7 de certificate de înmatriculare.

You May Also Like