BRACONIERI din Drăgășani, Balș și Copăceni, prinși de polițiști

Polițiștii din cadrul municipiului Drăgășani, împreună cu cei ai posturilor de poliție arondate, cu sprijinul unui reprezentant al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vâlcea au organizat și desfășurat, la data de 28 martie 2024, în jurul orei 20.00, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol. În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat în flagrant delict, în proximitatea Hidrocentralei Drăgășani, trei persoane care pescuiau ilegal și cu unelte neautorizate pe râul Olt.

„Este vorba despre trei bărbați, respectiv, un bărbat, de 27 de ani, din municipiul Drăgășani, unul de 40 de ani, din orașul Balș, județul Olt și altul de 50 de ani, din comuna Copăceni. Polițiștii au identificat și indisponibilizat mai multe bunuri folosite la săvârșirea infracțiunii. În cauză au fost întocmite trei dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiuniilor prevăzute de Ordonanţă de Urgenţă nr. 23 din 5 martie 2008 privind pescuitul şi acvacultura”, a anunțat IPJ Vâlcea.

You May Also Like