FOTO – ACCIDENT GRAV pe VALEA OLTULUI, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu

Trei vehicule au fost implicate într-un accident de circulaţie în această dimineaţă de vineri, 10 martie 2017, pe DN 7 – Valea Oltului, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu. Totul s-a petrecut în jurul orei 7.25, la kilometrul 241, la Boița.

În accident au fost implicate un TIR, un microbuz și un autoturism mic, iar cauza producerii acestuia ar fi fost neadaptarea vitezei la condițiile de drum. Poliţiştii prezenţi la faţa locului au constatat că şoferul  autoturismului a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit un parapet, iar din impact a fost proiectat înapoi pe sensul său de mers unde a lovit un TIR si un microbuz ce circulau regulamentar. Șoferul autoturismului a fost rănit, iar sensul de mers către Sibiu este şi acum blocat parţial, în zonă traficul desfășurându-se îngreunat.

Foto: Info Trafic Jud. Sibiu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like