FOTO. ACCIDENT în TROIANU. A ajuns cu mașina pe calea ferată…

UPDATE: Autoturismul era condus de un tânăr de 18 ani, iar cei doi pasageri răniți au aceeași vârstă ca și conducătorul auto. ISU Vâlcea anunță că s-a luat legătura cu reprezentanții C.F.R, care au comunicat că primul tren va trece la ora 23.00, până atunci traficul feroviar fiind blocat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Accident grav în zona Troianu a municipiului Râmnicu Vâlcea, în această seară de luni, 4 decembrie 2023. Din primele informații, șoferul unui autoturism ce venea dinspre Horezu a derapat în sensul giratoriu, cel mai probabil din cauza vitezei, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a ajuns cu mașina pe calea ferată.

Din fericire, deși impactul a fost destul de puternic, cele trei persoane aflate în mașină au reușit să iasă pe picioare din autovehicul. Două victime au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind ulterior transportate la spital.

vom reveni cu amănunte!


Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like