FOTO. Tânăr din Râmnicu Vâlcea, reținut după ce a fugit de la locul accidentului

A accidentat grav o bătrână de 71 de ani, care traversa neregulamentar, iar apoi a fugit de la locului evenimentului rutier. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care ulterior a fost prins de polițiști și reținut. Accidentul rutier a avut loc în seara zilei de vineri, 29 ianuarie a.c., în jurul orei 19:00, în Râmnicu Vâlcea, pe D.N.67, în zona Stolniceni.

“In fapt, o femeie de 71 de ani s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară într-un loc nepermis, a Drumului Național 67, sector de drum cu doua benzi pe sens, fiind acroșată de un autoturism, conducătorul auto plecând de la locul accidentului.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a femeii, aceasta fiind transportată la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma cercetării efectuate la fața locului de polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea și criminaliști și cu ajutorul probelor obținute, polițiștii din toate cele trei schimburi au fost mobilizați pentru căutarea și identificarea autorismului implicat în eveniment și a conducătorului acestuia.

La data de 30 ianuarie a.c. în municipiul Râmnicu Vâlcea a fost identificat un autoturism care corespundea cu semnalmentele celui care fusese implicat în eveniment, fiind identificat și conducătorul auto care ar fi fost la volanul autoturismului în momentul accidentului, un tânăr de 25 de ani, din municipiu.

În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea pentru 24 de ore, a tânărului de 25 de ani, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

La data de 31 ianuarie a.c. tânărul o să fie prezetat magistraților, pentru dispunerea de măsuri legale” – precizează IPJ Vâlcea.

You May Also Like