FOTO-VIDEO. Incendiu de amploare la mansarda unui bloc din Ostroveni

UPDATE 3: Au fost afectate 12 apartamente de pe două scări de bloc. Pompierii militari au reușit și salvarea a patru pisici ce se aflau în locuințe (vezi foto jos).

UPDATE 2: În acest moment se actioneaza atât pe interiorul blocului, scara F, cât și pe exteriorul blocului cu două autoplatforme de lucru la înălțime care sunt alimentate în sistem naveta de la sursa de apa existenta în apropiere.
În sprijin, au fost solicitate echipaje de lucru și de la județele învecinate.


UPDATE: Flăcările se manifesta la nivelul mai multor apartamente de la mansardă. La fața locului se actionează cu 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă și două autoplatforme de lucru la înălțime.

Un incendiu de proporții a fost anunțat în urmă cu puțin timp în zona Tic-Tac din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea, pe strada Panseluțelor. Potrivit ISU Vâlcea, flăcările se manifestă la mansarda unui bloc de locuințe, pe o suprafață de aproximativ 300 mp.

“Arde generalizat, se intervine cu 6 autospeciale. Din fericire, nu sunt anunțate victime” – precizează ISU.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like