IN MEMORIAM Andrei Chilom! Tânărul din Vâlcea care şi-a pierdut viaţa în accidentul de la Fedeleşoiu nu consumase droguri! (DOCUMENT)

 

O adevărată dramă trăieşte familia Chilom de aproape şase luni de zile, de când unicul lor copil a murit într-un teribil accident rutier. Este vorba despre accidentul de la Fedeleşoiu, din noaptea de 23 spre 24 august 2016, când Andrei Chilom, 21 de ani, pasager într-un autoturism, a murit prins între fiarele maşinii.

Acum, părinţii săi încearcă să-şi aline durerea şi să-i păstreze vie şi curată memoria. De ce curată? Pentru că la momentul respectiv, în presa din Vâlcea s-a scris că în autoturismul implicat în accidentul rutier de la Fedeleşoiu au fost găsite droguri, dând de înţeles că Andrei Chilom şi tinerii cu care se afla în maşină (printre care şi şoferul care a supravieţuit accidentului) ar fi consumat substanţe interzise. Numai că nu a fost aşa! Cel puţin în cazul lui Andrei, pentru că el era un tânăr responsabil, inteligent şi foarte bine crescut.

În data de 20 ianuarie 2017, Institutul de Medicină Legală Mina Minovici a eliberat analizele toxicologice în ceea ce-l priveşte pe Andrei Chilom şi, aşa cum se aşteptau părinţii săi, rezultatele au fost negative. Andrei nu a consumat droguri, murind nevinovat şi fiind victima teribilismului unui şofer iresponsabil.

Iată ce a scris mama lui Andrei Chilom – Cristina Chilom – pe Facebook, azi, 8 februarie 2017:

„Au trecut aproape 6 luni de când Andrei a plecat de lângă noi. Şase luni în care ne-am luptat să aflăm adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în seara de 23 august 2016.

Nu vom afla, probabil, niciodată ce s-a întâmplat, dar am reuşit să demonstrăm că Andrei a murit nevinovat. S-au spus lucruri care ne-au durut, lucruri care ne-au rănit, dar nu am dat înapoi, trebuia să arătăm că fiul nostru a fost aşa cum îl ştiam noi, băiatul care nu ştia ce înseamnă să faci rău. Zilele trecute am primit rezultatul de la INML. Rezultatul ne-au confirmat ceea ce ştiam: Andrei NU era consumator de substanţe interzise.

Le mulţumim tuturor celor care au crezut în Andrei şi vrem ca în numele lui să putem lupta pentru ca alţi tineri să nu mai moara nevinovaţi din cauza drogurilor. Iată că drogurile ucid, chiar dacă nu le consumi. Nu dorim nimănui să treacă prin coşmarul pe care noi îl trăim de şase luni. Doar un părinte poate înţelege.

Altfel, pe toţi cei care l-au cunoscut şi l-au iubit pe Andrei, îi invităm pe data de 19 februarie, ora 12.00, la sala de sport a Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, pentru a ne aminti împreună de el şi pentru a viziona sau juca baschet, sportul pe care el îl iubea”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like