Incendiu la o locuință din Râmnicu Vâlcea. Bătrân găsit decedat

Un bătrân în vârstă de 94 de ani a murit în chinuri cumplite după ce locuința sa a luat foc, iar el a fost surprins în interior. Tragedia a avut loc azi, 4 decembrie 2023, în cartierul Căzănești, al municipiului Râmnicu Vâlcea.
Pompierii din cadrul ISU Vâlcea s-au deplasat la locul evenimentului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, precum și o ambulanță SAJ.
“Echipajul de stingere ajuns la fața locului a identificat, în dormitor, un focar care ardea mocnit și o persoana de sex masculin, inconștientă, care prezenta arsuri grave. Victima a fost predată echipajului lui SAJ, care din nefericire, a declarat persoana decedată. Incendiul a fost lichidat în scurt timp de la sosirea pompierilor militari. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul produs la un calorifer electric” – precizează ISU Vâlcea.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea în vederea efectuării necropsiei. În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

loading...

You May Also Like