INCENDIU PUTERNIC în pădurea unui sat din Fârtățești. Flăcările au ajuns în Roșiile!

UP-DATE ora 17.00
ISU Vâlcea a anunțat: „Incendiul este lichidat. Au ars aproximativ 60 hectare de vegetație uscată și 40 hectare de litieră. Au fost protejate/salvate cinci case”.
___________________

La această oră (16.00) se fac deja cinci ore de când pompierii vâlceni intervin pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, izbucnit în satul Cățetu din comuna Fârtățești. Echipajele operative au acționat cu prioritate, pentru protejarea a cinci gospodării. Incendiul se manifestă pe teritoriul a două localități (Fârtățești și Roșiile), pe o suprafață de aproximativ 60 de hectare.

„Flăcările se manifestă la vegetație uscată și litieră, în pădure de foioase. Operațiunile de localizare si lichidare a incendiului sunt îngreunate de vântul puternic, terenul accidentat și de suprafața foarte mare. La locul intervenției sunt angrenate trei autospeciale de stingere, o autospecială de transport efective și 21 de pompieri.  Nu sunt victime. Misiune în dinamică”, a anunțat ISU Vâlcea.

You May Also Like