RAZII în VÂLCEA. Aproape 600 de amenzi și dosare penale pentru droguri și alcool

În perioada  de 21- 23 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au acționat pe principalele artere rutiere din județ, în scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de acccidente rutiere.

Acțiunea a vizat depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, a celor care conduc vehicule sub inflența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a celor care nu acordă prioritate de trecere participanților la traficul rutier sau se angajează în depășiri neregulamentare sau periculoase.

Astfel, polițiștii au verificat 923 de autovehicule, au legitimat 1076 de persoane, au efectuat 325 de testări de alcool și droguri, iar pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 592 de sancțiuni contravenționale, în valoare de  aproximativ 177.500.

Dintre amenzile aplicate, 325 au fost pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 16 pentru depășire neregulamentară, 2 pentru abateri ale pietonilor, 17 pentru abateri ale bicicliștilor, 9 pentru consumul de băuturi alcoolice la volan și 223 pentru alte nereguli.

Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 83 de persmise de conducere (43 pentru viteză neregulamentară, 16 pentru depășire neregulamanetară, 9 pentru consumul de alcool la volan, 5 pentru neacordarea prioritatea vehicule/pietoni și 10 pentru alte abateri).

De asemenea, au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier, iar ca măsură complementară, polițiștii au retras 11 certificate de înmatriculare.

Exemple: 

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Formațiunii Rutiere Horezu au depistat un bărbat, în timp ce conducea un autovehicul în localitatea Horezu, sub influența unor substanțe psihoactive. În urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența substanțelor psihoactive T1A COC și T1C MDMA, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor psihotrope în organism. A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Tot sâmbătă, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au depistat un bărbat în municipiul Râmnicu Vâlcea, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aer expirat. Totodată, acesta a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența substanței psihoactive T1A COC,  motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, un bărbat domiciliat în municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost surprins în trafic de către polițiști din cadrul Biroului Rutier Vâlcea, în timp ce conducea un autovehicul în municipiul Râmnicu Vâlcea cu o viteză de 101 de km/h pe un sector de drum limitat la 50 de km/h. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0, 39 mg/l alcool pur în aer expirat. În acest sens, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.610 lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, pe o perioadă de 180 de zile.

You May Also Like