Trafic blocat pe Valea Oltului de un individ ce s-a închis în mașină, iar apoi a fugit de poliție

UPDATE: În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba de un bărbat, de 25 de ani, din municipiul Brăila. Acesta a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, în ambele cazuri rezultatul fiind negativ. Pentru depășire neregulamentară, refuz de legitimare, conducere agresivă și nerespectarea indicațiilor polițiștilor, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.320 de lei, iar, ca măsură complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 120 de zile.

Incident straniu pe DN 7 – Valea Oltului, azi, 10 octombrie 2023. Un individ a blocat traficul cu mașina la volanul căreia se afla, refuzând să coboare sau să răspundă semnalelor polițiștilor. Potrivit unor martori, înainte de a se pune de-a curmezișul drumului, conducătorul auto a depășit zeci de mașini aflate în coloană, fiind extrem de aproape de a provoca un accident rutier. “Era să-l lovească pe angajatul care dirija traficul, s-a blocat în interiorul mașinii și a blocat sensul de mers spre Vâlcea” – ne-a spus un martor.

Totul s-a petrecut în zona Cornet, acolo unde se desfășoară lucrări. IPJ Vâlcea informează că a fost “solicitat sprijinul polițiștilor din zonă, moment în care acesta s-a blocat în mașină, refuzând să respecte indicațiile polițistului ajuns la fața locului”.

Numai că individul a refuzat să coopereze cu polițiștii, iar la un moment dat a plecat în trombă cu mașina, ignorând voit semnalele oamenilor legii. Agenții de poliție l-au urmărit și au reușit să îl oprească în zona Călinești.

“Întrucât bărbatul nu s-a supus indicațiilor polițiștilor și a devenit recalcitrant, a fost imobilizat și urmează să fie condus la sediul poliției, pentru verificări suplimentare și dispunerea măsurilor legale” – mai precizează IPJ Vâlcea.

Foto ilustrativ

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like