TRAGEDIE. O bătrână din Vâlcea a ars de vie în casă în prima zi a anului 2018

Tragedie în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea, chiar în prima zi a anului 2018. O bărână a fost găsită carbonizată în propria ei casă, pompierii nemaiputând face nimic pentru ea. Incendiul a fost anunţat la ora 13.18, iar pompierii militari ai ISU Vâlcea au intervenit la scurt timp. 

Însă, până la stingerea incendiului, au ars: elemente de mobilier din interiorul dormitorului, tocăria de la uși și ferestre precum și textile. După aproximativ o jumătate de oră de la sosirea pompierilor, incendiul a fost stins. Din nefericire, între resturile carbonizate din cameră a fost găsită decedată proprietara locuinței în vârstă de 87 de ani.

Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma folosirii focului deschis în interiorul locuinței fără respectarea regulilor de prevenire și stingere a incendiilor. Cercetările continua pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc incendiul.

You May Also Like