VÂLCEA: 230 de polițiști, scoși în stradă de Paște

Aproximativ 230 de poliţişti din cadrul I.P.J. Vâlcea se vor afla în stradă, pe timpul Sfintelor Sărbători de Paşti, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Pentru aplicarea Planului de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică premergător şi pe timpul Sărbătorii Pascale, aproximativ 230 de poliţişti din cadrul I.P.J. Vâlcea vor fi permanent la datorie.
Poliţiştii vâlceni vor derula acţiuni pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, în special cu produse alimentare şi mărfuri contrafăcute sau falsificate, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu.
Astfel, poliţiştii de la ordine publică, structurile de poliţie rutieră, poliţiştii de investigaţii criminale, proximitate, echipele de cercetare la faţa locului (criminalistică), acţiuni speciale, de la arme sau investigarea fraudelor se vor afla în stradă, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşelor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.
Poliţiştii vâlceni vor acţiona în proximitatea bisericilor, activităţile urmând a fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu toate instituţiile M.A.I. cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice, pe traseele de acces către aceste zone, precum şi în zona lăcaşelor de cult, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză şi conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.