VÂLCEA. Zeci de amenzi într-o singură zi pentru nerespectarea măsurilor contra COVID-19 (FOTO)

Tot mai mulți vâlceni consideră că măsurile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului sunt opționale. De aceea se și înmulțesc amenzile, oamenii legii fiind zilnic în stradă, organizând acțiuni punctuale, dar și controale inopinate.   

Zeci de amenzi au fost aplicate ieri, 18 decembrie 2020, atunci când polițiștii vâlceni în cooperare cu efective de jandarmi, reprezentanți I.S.U., polițiști locali, reprezentanți ai D.S.P, D.S.V.S.A. şi I.T.M., au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2, pe raza întregului judeţ.

În cadrul acţiunilor, polițiștii au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00 – 05.00, precum şi purtarea corectă a măștii de protecţie, de către toate persoanele care se aflau în mijloacele de transport în comun sau în alte spații publice.

Au fost legitimate 2.098 de persoane, verificate peste180 de mijloace de transport în comun și peste 230de societăți comerciale.

În urma verificărilor și controalelor efectuate, au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 de lei, dintre care 57pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie şi 4 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie.

Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate, zilnic, pe raza întregului  judeţ.

You May Also Like