FOTO/VIDEO. Trafic blocat total pe Valea Oltului, la Câineni

UPDATE 11.45: Trafic reluat în ambele sensuri.

UPDATE 11.15: Trafic alternativ pe DN 7, în zona accidentului.

Traficul este blocat total pe DN 7 – Valea Oltului, în această dimineață de luni, 16 octombrie 2023, din cauza producerii unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale.

Potrivit Poliției Vâlcea, din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autotren, în localitatea Câineni, la km 230+ 400m, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, un bărbat de 36 de ani, din județul Dâmbovița, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se.

În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

You May Also Like