VIDEO. Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a distrus mașina tatălui său cu un topor

Incident bizar în seara zilei de duminică, 25 iulie 2021, în zona Pieței Simian din municipiul Râmnicu Vâlcea. Un bărbat de 35 de ani, din oraș, a fost surprins în timp ce distrugea o mașină aflată într-o parcare. Ulterior s-a aflat că este vorba despre autoturismului tatălui său, pe care îl lovea de zor cu un topor. Motivele nu se știu nici până acum, polițiștii menționând doar că omul se afla într-o “stare de agitație”. Cert este că proprietarul autoturismului nu a depus, până acum, plângere la Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea, dar oamenii legii susțin că vor continua cercetările în acest caz.

“În urma apariției în spațiul public a unui video, în care un bărbat distruge o mașină, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de PolițieJudețean Vâlcea este abilitat să comunice următoarele:

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că, un bărbat, din Râmnicu Vâlcea, pe fondul unor stări de agitație, a distrus cu un obiect tăietor autoturismul tatălui său. În continuare se efectuează cercetări” – se arată într-o informare oficială a IPJ Vâlcea.

Sursă video: Ai parcat ca un bou Vâlcea – Facebook

You May Also Like