VREMEA se răcește brusc. Când vin ploile

Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză privind scăderea bruscă și accentuată a temperaturilor. De vreo câteva săptămâni., românii s-au bucurat de vreme frumoasă și foarte caldă pentru această perioadă, cu temperaturi specifice lunii mai și chiar, parțial, lunii iunie! Iată că „distracția” se termină de săptămâna viitoare, dacă este să dăm crezare prognozei ANM. Începând de marți, 16 aprilie 2024 și până sâmbătă-duminică, 20-21 aprilie, în țara noastră va ajunge un val de aer rece, care va scădea temperaturile cu mai mult de zece grade față de cele înregistrate în această săptămână.

Temperaturile vor scădea și în județul Vâlcea. Ziua vor fi 15-20 de grade Celsius, iar noaptea maximele din termometre nu vor trece de 10 grade. În plus, vor veni ploile. Partea bună este că, pentru județul Vâlcea, nu se anunță îngheț la sol, care să distrugă culturile agricole, așa cum se anunță pentru unele zone din Transilvania.

You May Also Like