RÂMNICU VÂLCEA. Negativ la consum de droguri, dar cu substanțe interzise în mașină

La data de 10 ianuarie a.c., ora 20.40, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au depistat un bărbat de 33 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, pe o stradă din municipiu.

Acesta a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, în ambele cazuri, rezultatul fiind negativ.

Totodată, în urma efectuării controlului corporal, asupra unuia dintre pasageri, un bărbat de 20 de ani, a fost descoperit un pachet de țigări în care se aflau 2 muguri de culoare verde-olive, ambalați în folie de aluminiu, despre care există bănuiala că fac parte din categoria celor care produc efecte psihoactive și sunt interzise la deținere.

De asemenea, s-a procedat și la controlul asupra autovehiculului, fiind găsită în interior o geantă în care se aflau 2 muguri de culoare verde-olive, ambalați în folie de aluminiu, despre care există bănuiala că fac parte din categoria celor care produc efecte psihoactive și sunt interzise la deținere.

Întreaga cantitate a fost ridicată și predată polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, în vederea continuării cercetărilor.

Foto ilustrativ

You May Also Like