BAC 2022/VÂLCEA. Rata de promovabilitate a crescut după contestații

Gradul de promovabilitate al examenului de bacalaureat a crescut în județul Vâlcea după soluţionarea contestațiilor.

Astfel, de la un procent de 76,16% înaintea contestațiilor, rata cumulată de promovare a crescut la 77,75%, peste cea de la nivel naţional, aceasta fiind de 75,2%. 

La proba de Limba și literatura română, 2041 candidați (94,15%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci) din cei 2168 prezenţi, la proba obligatorie a profilulu 1872 de candidați (85,44%) din 2191 prezenţi au obţinut nota minimă, iar la proba la alegere a profilului și a specializării din cei 2211 candidaţi prezenţi au obţinut nota 5(cinci) 1981 (89,6%).

Au fost depuse 850 de contestații (36,72% din totalul elevilor), 288 la Limba și literatura română, 261 la proba obligatorie a profilului şi 301 contestaţii la proba la alegere a profilului și a specializării. 

Au promovat 1800 de candidați, dintr-un total de 2315 candidați prezenți. 

14 candidaţi au obţinut media 10, poziţionând judeţul nostru pe locul 3 la nivel naţional. Cele 14 medii de 10 au fost obţinute de elevi de la:

– Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Rm. Vâlcea –7 elevi;

– Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”,Rm. Vâlcea – 5 elevi;

– Colegiul Naţional „Alexandru lahovari”, Rm. Vâlcea – 1 elev;

– Colegiul Naţional „Gib Mihăescu”, Drăgăşani – 1 elev.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

• 78 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;

• 132 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;

• 124 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

You May Also Like