GALERIE FOTO: Peste 500 de elevi au sărbătorit „Ziua Educaţiei” la Arhiepiscopia Râmnicului

Arhiepiescopia Râmnicului a fost azi, 5 octombrie 2017, gazda a sute de elevi care au sărbătorit, alături de profesorii lor şi de preoţi, Ziua Mondială a Educaţiei. Cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, peste 500 de elevi au participat la o serie de manifestări culturale, iar, la final, au vizitat Centrul Eparhial. Pentru a marca această zi specială, tinerii s-au „înarmat” cu pancarte pe care au scris citate impresionante, dar şi numele şcolii pe care o reprezintă.

Întregul eveniment a fost coordonat de părintele consilier Cristian Bănuţă, din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, care a declarat: „Biserica  a avut un rol semnificativ de-a lungul istoriei poporului român în organizarea şi îmbogăţirea educaţiei şi a culturii naţionale. Şcoala românească a luat fiinţă în tinda Bisericii şi a continuat să existe şi să se dezvolte în strânsă legătură cu Biserica. În cadrul acestui proiect educativ,  elevi ai Liceului de Arte au susținut un recital de muzică clasică, au fost prezentate o serie de momente literare prin recitarea unor poezii și pasaje din literatura română care prezintă modele de dascăli, dar și rolul educației în formarea tinerilor. Totodată, au fost prezentate și citate din Sfinții Părinți care descoperă preocuparea Bisericii încă din perioada primară pentru educarea copiilor. Am subliniat, de asemenea, că în familia tradițională românească principiul fundamental al educației era moralitatea, iar educația religioasă primită în cadrul orelor de religie cât și la întâlnirile catehetice propun și valori precum iubirea față de Dumnezeu, respectul față de părinți și față de semeni, responsabilitatea față de natură, iubirea de neam precum și alte valori cu caracter civic și social”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like