Dosar penal la Călimăneşti pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”

Procurorii vâlceni continuă „lupta” cu persoanele venite din străinătate care nu respectă cele 14 zile de autoizolare. Cel mai recent dosar penal a fost întocmit la Călimăneşti, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi fiind cei care instrumentează cauza, după ce organele de poliție judiciară din cadrul Poliției orașului Călimănești s-au autosesizat din oficiu.  

„​În fapt, în cauză s-a reținut că numita D.E.E., deși cunoștea faptul că soțul său S.I. s-a aflat pe teritoriul Italiei, într-una din zonele de risc de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2, de unde a revenit la domiciliul comun în data de 09.03.2020, a ascuns această stare de fapt, nu a respectat măsurile de autoizolare la domiciliu și s-a deplasat în perioada 09.03.2020 – 20.03.2020 în diferite locuri publice, precum și la sediul unor instituții publice. 

Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliție judiciară din cadrul Poliției orașului Călimănești sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi. 

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică” – se arată într-un comunicat de presă oficial al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi

You May Also Like