INCULPAŢI CELEBRI din VÂLCEA care au avut de „suferit” în urma GREVEI din JUSTIŢIE

 

Zeci sau chiar sute de şedinţe de judecată au fost amânate în prima zi de grevă a magistraţilor din Vâlcea. Printre dosarele care aveau termen pe data de 14 septembrie 2016 – zi în care a fost declarat protestul judecătorilor – se numără şi câteva în care sunt judecaţi inculpaţi celebri.

Ex-edilul din Horezu mai respinsă uşurată încă puţin…     

Unul dintre aceste dosare este cel al liberalului Ilie Fârtat, fost primar al oraşului Horezu. La acest termen de judecată, magistraţii stabiliseră să audieze încă doi martori – Castravete Nicolae şi Iliescu Procopie – şi să discute şi să se pronunţe asupra expertizei contabile. Numai că, judecătorul de caz a refuzat să ia în discuţie dosarul în acea zi de grevă, susţinând că nu este o cauză urgentă. „Amână cauza având în vedere Hotărârea nr.4/9.09.2016 Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Horezu, întrunită potrivit dispoziţiilor art.17 alin.1, art.16 alin.1 lit.c şi art.15 alin.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în semn de protest la încercările Ministerului Justiţiei şi Guvernului privind aplicarea discriminatorie a actelor normative care duc la destabilizarea puterii judecătoreşti şi prin aceasta a statului de drept, a dispus restrângerea activităţii de judecată la cauzele urgente, între care nu se regăseşte şi cea prezentă” – se arată în minuta postată pe site-ul Judecătoriei Horezu.

Ilie Fârtat, fostul primar din Horezu, este judecat pentru fals intelectual, fals în declaraţii şi uz de fals, alături de patronul firmei Sacomet SA, Florin Nicolaescu. Procurorii au descoperit ex-primarul liberal, Ilie Fârtat, a facilitat obţinerea unui contract al Primăriei Horezu de către firma Sacomet, administrată de Florin Nicolaescu, prin ştergerea unei datorii a societăţii respective către bugetul local, o datorie de peste 200.000 lei, adică 2 miliarde de lei vechi.

Inculpaţii din Primăria Bujoreni au primit o „mână de ajutor” de la magistraţi

Un alt dosar în care inculpaţii au avut de „suferit” de pe urma grevei din justiţie este celebrul caz de la Primăria Bujoreni, acolo unde fostul primar Alecsandru Roşu, fostul vice Ion Raicu şi mai multe de jumătate din angajaţii instituţie sunt trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. În acest dosar, toţi inculpaţii au tras de timp cât au putut: ba nu s-au prezentat în instanţă, ba nu şi-au angajat avocaţi, ba nu s-au prezentat avocaţii, ba au formulat cereri de amânări… Iată că o dată le-au venit în ajutor şi magistraţii, care în data de 14 septembrie 2016 au refuzat să judece cauza: „Având în vedere hotărârea nr. 1 adoptată în data de 07.09.2016 de Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea, convocată potrivit art. 17 alineatul l coroborat cu art. 16 alineatul l lit.c şi art. 15 alineatul 1 şi 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, amână judecarea cauzei”. Sigur, ei nu vor respira uşuraţi prea mult timp, pentru că pe data de 28 septembrie au din nou termen şi s-ar putea să fie printre ultimele, pentru că se apropie o pronunţare epică.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like