Cea mai bună veste a anului 2023 vine înainte de Crăciun. 29 de localități, racordate la gaze!

Una dintre veștile care marchează istoria administrativă recentă a județului Vâlcea a fost data înainte de Crăciunul anului 2023. Președintele PNL Vâlcea Cristian Buican a anunțat printr-un comunicat de presă că 29 de localități vor primi finanțarea pentru racordarea la gaze. Aducțiunea de gaze reprezintă un imens beneficiu pentru cetățeni, reprezentând scoaterea respectivelor localități din anii 90 și aducerea lor în contemporan. Concret, este vorba despre Alunu, Berbești, Brezoi, Budești, Bunești, Copăceni, Fârtățești, Frâncești, Gușoieni, Horezu, Livezi, Lungești, Măciuca, Măldărești, Nicolae Bălcescu, Ocnele Mari, Pietrari, Prundeni, Șirineasa, Slătioara, Ștefănești, Stoenești, Șușani, Sutești, Tetoiu, Tomșani, Vaideeni, Vlădești și Voicești. Cât va costa proiectul, cine alocă banii și alte detalii importante reies din comunicatul PNL Vâlcea, redat integral mai jos, dar și în tabelul prezentat în fotografiile de sub text.

“Luna decembrie sosește cu vești importante pentru județul Vâlcea venite din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, condus de liberalul Adrian-Ioan Veștea, și a Ministerului Energiei, coordonat de liberalul Sebastian Burduja. Cele două instituții, ordonatoare principale de credite, au adoptat Ordinul comun prin care a fost aprobată lista cu obiectivele de investiții din județul Vâlcea privind sistemele de distribuție a gazelor naturale – inclusiv branșamentele -, precum și racordarea la sistemul de transport al gazelor naturale, așa cum este prevăzut în OUG nr. 95 din 2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiții .
Ordinul comun emis (prin deciziile: nr 2580/12.12.2023 –MLPDA și nr. 1676/21.12.2023 – ME) vine în realizarea angajamentelor PNL de la preluarea celor doua minstere că cetățenii vor beneficia de toate serviciile de bază în comunitățile lor. Acest ordin comun emis special pentru județul Vâlcea prevede finanțări care se adaugă acelora deschise anterior în cadrul Programului Național . În acest ordin comun sunt prevăzute finanțări pentru perioada 2022-2028 în vederea realizării rețelei de gaze naturale în 29 de localități. Cele 29 de localități vor primi de la bugetul de stat 200 de milioane de lei pentru ca edilii să ducă la bun sfârșit proiectele privind introducerea gazelor.
Președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican îi asigură și pe ceilalți primari, care au lucrat pentru elaborarea proiectelor privind introducerea gazelor, că anul viitor vor primi finanțare pentru a duce la bun sfârșit inițiativele, iar cetățenii se vor bucura de noile facilități.
Conducerea PNL Vâlcea le garantează edililor că vor găsi, ca și până acum, deplină înțelegere și sprijin la Președintele Filialei și la reprezentanții ei de la nivel central, iar proiectele pe care le-au făcut, vor primi o echitabilă finanțare.”

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like