Deputatul Ovidiu Popa anunță ”vești bune pentru România la nivelul Uniunii Europene!”

România are un grad de absorbţie a fondurilor europene de 90% pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020, aflându-se pe locul 4 în UE, a anunțat deputatul PSD Vâlcea Ștefan Ovidiu Popa. O ”premieră istorică”, care a fost salutată la Bucureşti de comisarul european Elisa Ferreira.

“Țara noastră a ajuns pe locul 4 la absorbția fondurilor, cu peste 90%! Cu Adrian Câciu la conducerea MIPE, România a reușit o remarcabilă redresare și a impulsionat absorbția fondurilor europene din exercițiul financiar 2014-2020 de la 76% la 90% în doar 5 luni de când acesta a preluat ministerul. Astfel, cu o valoare totală de 21,6 miliarde de euro, performanța guvernului Ciolacu se reflectă într-un ritm lunar de absorbție crescut cu aproximativ 400%. Această realizare ne propulsează în fruntea țărilor din UE, subliniind determinarea și abilitățile echipei PSD aflate la guvernare” – susține deputatul Ovidiu Popa (PSD Vâlcea).

You May Also Like