Despre politică internațională și diplomație la vedere cu deputatul Eugen Neață

Deputatul vâlcean Eugen Neață (PSD) a postat pe Facebook o serie de texte interesante ce relevă activitatea sa internațională. Neață a fost președinte al grupului parlamentar de prietenie România – Vietnam, poziție din care a reprezentat bine interesele României. Redăm prima parte a primului articol, o introducere pe care parlamentarul o face în temă, apoi atașăm link –ul textelor de pe Facebook în ordinea apariției lor. Menționăm că este vorba despre o lectură destul de consistentă, un fel de jurnal al călătoriilor la Hanoi, dar și al vizitelor primite la București. 

Am promis să vă spun mai multe despre comunicarea internațională în care sunt implicat în calitate de președinte al grupului parlamentar de prietenie româno-vietnamez. Reamintesc faptul că, în mandatul anterior, am fondat împreună cu mai mulți deputați, și am condus până în anul 2020, grupul parlamentar de prietenie româno-cambodgian. Acesta s-a construit cu sprijinul ambasadei noastre din Hanoi, Vietnam, cea care ne reprezintă și în relațiile cu statul cambodgian. Urmare a acelor contacte, am călătorit în Vietnam și am primit la București parteneri ai grupului de prietenie din Vietnam. Îmi amintesc și acum, cu multă plăcere, întâlnirea care a avut loc între absolvenții vietnamezi ai facultăților din România și colegii lor români. A fost perioada în care grupul foștilor colegi de facultate români și vietnamezi s-a format și trebuie să spun că funcționează și acum, îmbogățit cu noi membri și cu subiecte noi de comunicare. Prim-ministrul actual al Vietnamului, de pildă, și-a făcut studiile universitare în România. Am revenit recent la Hanoi și trebuie să vă spun că această informație a făcut ca dialogul la care am participat cu această ocazie să aibă un grad de apropiere umană mult mai intens decât în trecut. Dar, să nu anticipez toate cele ce sunt de povestit.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0NvGW47Eu8MnSaHvgFZso3ShwQcWLUUJQn3kTd2zJN455xEMK3w5o9Gezop6vuN6tl&id=100001626796593

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02dZA6ZTY1kcKrYesuVatzjSep6AZR8HBeQiyrhPDF7LZmx91t7MSWNAxB5XdrQii7l&id=100001626796593

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02WvC4jpTMQk7wMYovi75EhkpCWmY48wu9JrZ5HF6B8ZW4JaRoLKpEgb9MCvBuxPJ1l&id=100001626796593

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0JDThoqut4Ro3EkLpGgjCeK9GsvU2a4GK3YLBjjbvvW2th1vps246ZjtxoPzRZbBCl&id=100001626796593

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0DGtpmH8MrhMEQ1UHfNxgbK26m1y47Yf4TPooTuAbH147VM31Kr9jsJhAYxmwtjFsl&id=100001626796593

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0ETNLM7hx7F69aEvhNUQGHuMpGgoPXfjZFKB4UMStGbFEoPyywQR8TRPsSLZ3X5UGl&id=100001626796593

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid054X5Y1LLUKdttnsscsJJgMfvGGpJwgTBuD79niBoWJWCVrEXaUc45rfesR9GBscUl&id=100001626796593

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0L6TFHLn4Qum2F4AkmJLYiyHNotZCnhAEz6LypX6XNd2Fxf3tqtTwycu6oiWpBCztl&id=100001626796593

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02g1TYMXxMRAjianJP9xLyPxdNG6uDNX6WzfcTPPg8U5GkF6zBBzQUjSvWeAkFGgiBl&id=100001626796593

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02tD94vpdwFbA71ZEtWDbEGmxmn6cKrFGSh1s6oJcMDXYhJoi8WzR7ZywKsS3qkiahl&id=100001626796593

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like