GUTĂU: Colaborarea cu PSD depinde de votul de anul viitor, care trebuie respectat

La ultima sa conferință, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, le-a răspuns încă o dată celor care l-au criticat pentru alianța pe care a făcut-o la nivel local cu PSD Vâlcea. Edilul recunoaște că toate proiectele mari din municipiu au putut fi realizate cu sprijinul pesediștilor. Despre viitoare colaborare cu PSD, Gutău spune că totul depinde de votul de la alegerile locale de anul viitor. Dacă social-democrații vor avea suficienți consilieri locali care să-l ajute să creeze o majoritate, atunci primarul va continua colaborarea cu PSD. Nu exclude însă nici alte înțelegeri, cu alte partide.

„După alegeri, respecți votul cetățenilor și faci alianță în așa fel întât lucrurile să meargă la Primăria Râmnicu Vâlcea. Ambițiile personale ale celui care devine primar al Râmnicului nu își au rostul. Vă dau exemplul Ploieștiul, acolo unde, din cauza unor ambiții, Consiliul este al opoziției și nu se face nimic. Buruienile sunt la nivelul etajului I, și-au dat salarii cât viceprimarul, tot bugetul a fost alocat pe astfel de lucruri. Ori eu sunt un om care mă gândesc în primul rând la Râmnic pentru ca lucrurile să meargă bine. De aceea și alianța pe care am avut-o în acest mandat cu PSD-ul a funcționat și funcționează impecabil. Toate proiectele mari au fost votate cu sprijinul acestui partid. Toate realizările fantastice care s-au făcut în oraș și se vor finaliza acum s-au făcut cu ajutorul acestor oameni. Cum aș putea acum să arunc cu noroi în ei. Dar a fost o etapă, am colaborat perfect și îmi doresc foarte mult și în continuare să colaborăm. Dar asta depinde de votul de anul viitor, care trebuie respectat” – a declarat primarul Gutău.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like