„Suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare”

Deputatul Cristian Buican a prezentat astăzi, 10 mai 2024, un mesaj cu prilejul aniversării Zilei Independenței României. În rândurile de mai jos redăm integral mesajul la care facem referire.

Cu aceste cuvinte, Ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu a declarat, la 9/21 mai 1877, starea de război cu Imperiul Otoman și Independența țării. A doua zi, Carol I a promulgat Hotărârea Adunării Deputaților. Independența unui stat este un fapt fundamental fără de care suveranitatea cetățenilor săi este imposibilă. Doar din momentul în care un stat își declară independența este posibil ca suveranitatea naturală, a fiecăruia dintre cetățenii săi, să reprezinte o bază pentru conducerea legitimă a respectivului stat.

De regulă, un asemenea act de proclamare a Independenței, mai ales după secole de aservire, este realizat doar prin sacrificiul poporului său. Independența României a fost făcută posibilă prin sacrificiul a zeci de mii de români. Talpa țării, țăranul, a dat cele mai multe jertfe. Lui trebuie să-i aducem cu respect omagiul nostru. Glorie eternă celor care s-au jertfit pentru Independența României, pentru ca noi, azi, să putem fi suverani. În mod regretabil, diversele regimuri politice au vrut să subsumeze simbolul independenței așezând ziua proclamării ei când pe 9 mai, când pe 10 mai. Astăzi, prin Legea nr. 189/2021, ziua independenței este stabilită la 10 mai.

Dincolo de orice considerente politice sau partinice, un fapt rămâne clar: am plătit cu jertfă de sânge independența și trebuie să fim gata să o apărăm în același mod! În această zi sfântă, urez fiecăruia dintre noi să avem înțelepciunea și puterea de a ne ridica la nivelul sacrificiului strămoșilor!

Deputat Cristian BUICAN

You May Also Like