VIDEO: Buican și Banu patronează o trupă de circari la PNL Râmnicu Vâlcea

În timpul ședințelor de Consiliu Municipal, atunci când iau cuvântul liberalii, se lasă cu crize de râs. Desigur, zâmbetele provocate de trei rebuturi politice cu carnet PNL ar fi plăcute, dacă n-ar fi pe bani publici. Astăzi, 27 septembrie, în plenul ședinței Consiliului Municipal din Râmnicu Vâlcea a venit din nou circul. Personificarea bufonilor politici: Dumitru Vîlcu, Constantin Băzăvan și Mircea Poenaru. Cei trei liberalii au pus întrebări cu privire la deplasările din Spania ale delegațiilor de consilieri. Într-un dialog cu primarul Mircia Gutău care l-a întrebat dacă a prezentat un raport cu ce a învățat la cursurile din Spania, liberalul Dumitru Vîlcu a spus: ,,păi dacă n-am învățat nimic!” Rumoare, zumzete, râsete și voie bună în sală. Susținut de ceilalți doi colegi de trupă, Vîlcu a spus că deplasarea s-a făcut degeaba. Consilierul municipal Remus Grigorescu, sesizând ridicolul situației, a intervenit explicând faptul că în Spania s-au organizat cursuri pe bune, iar deplasarea n-a fost inutilă. Dar, totuși, Remus Grigorescu este profesor universitar. Cei trei liberali…

Constantin Băzăvan a preluat pasa de la Dumitru Vîlcu susținând prostia. ,,În sensul acesta nu votăm, pentru că s-a mers și se merge degeaba” a zis Băzăvan. Vizibil iritat, Grigorescu a mai încercat odată să le explice rostul deplasărilor și sensul cursurilor din Spania. Replica de peste fileu, de la liberali, a venit de data aceasta dublu distilată pentru că a dat-o Mircea Poenaru: ,, Tu ești directorul bibliotecii?! Oamenii se duc acolo să se plimbe, ce dracu!” Râsetele continuau, iar vocea lui Grigorescu s-a auzit încă odată: ,,eu n-am fost acolo să ma plimb!”

Într-adevăr, directorul Bibliotecii Județene ,,Antim Ivireanul” a avut o inițiativă inutilă. Cum poți să lămurești niște oameni precum Băzăvan, Vâlcu și Poenaru de importanța unor cursuri în străinătate? Mai concret a fost Mircia Gutău care a concluzionat: ,,Așa e în viață, fiecare înțelege cât poate!” Desigur, edilul – șef a râs uitându-se cu milă și amar la cei care vor să-l învingă în alegerile din 2020. 

Este adevărat că toți consilierii locali ai PNL Râmnicu Vâlcea nu sunt ,,rodul” actualului Birou Politic Local condus de notarul Claudia Banu. Biroul condus de Banu este o structură interimară, fiindcă nu au avut loc alegeri. Dar chiar și așa, Banu și-a dat măsura înțelepciunii politice atunci când l-a numit (nu a fost ales) primvicepreședinte al organizației municipale pe Constantin Băzăvan. Totul, sub ,,înaltul patronaj politic” al liderului județean, Cristian Buican, veșnit atent la faptul că Poenaru nu trebuie să lipsească din structurile de conducere ale partidului.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like