18 iunie 2016

EURO 2016: România nu a mai pierdut în fața Albaniei de 68 de ani

Naționala de fotbal a României nu a mai pierdut din de 68 de ani, din 1948, în fața Albaniei, ultima sa adversară din Grupa A la EURO 2016, iar de atunci între cele două echipe s-au disputat 13 partide.

Dintre cele 16 partide jucate între România și Albania, tricolorii au câștigat 11, au terminat trei la egalitate și au pierdut de două ori, având un golaveraj de 41-9.

Prima confruntare dintre cele două echipe, în 1946, s-a încheiat cu victoria albanezilor, cu 1-0, ei câștigând și la București, doi ani mai târziu, ambele jocuri în Cupa Balcanică.

Ultimul meci cu Albania a avut loc pe 31 mai 2014, când tricolorii s-au impus cu 1-0 la Yverdon (Elveția), prin golul marcat de Răzvan Raț (82). Totuși, ultimele două jocuri oficiale dintre cele două formații s-au încheiat nedecis, cu același scor, 1-1, în preliminariile EURO 2012.

Față de ultimul meci direct în loturile actuale ale celor două echipe se regăsesc Tătărușanu, Dragoș Grigore, Chiricheș, Raț, Pintilii, Chipciu, respectiv Berisha, Lila, Lorik Cana, Agolli, Abrashi, Ergys Kace, Lenjani, Gashi, Cikalleshi.

La EURO 2016, România și Albania se vor înfrunta duminică 19 iunie, pe Stade de Lyon (22,00, ora României).

Meciurile disputate între cele două echipe:
1. ALBANIA — ROMÂNIA 1-0 (0-0)
A marcat: Teliti (55).
13.10.1946, Cupa Balcanică,
Tirana, Stadion Qemal Stafa: 20.000 spectatori.
Arbitru: Matancic (Iugoslavia).

2. ALBANIA — ROMÂNIA 0-4 (0-1)
Au marcat: Iuliu Farkas (32, 68, 78), Iosif Kovaci (47).
25.05.1947, Campionatul Balcanic și al Europei Centrale,
Tirana, Stadion Qemal Stafa: 20.000 spectatori.
Arbitru: Kamarassy (Ungaria).

3. ROMÂNIA — ALBANIA 0-1 (0-0)
A marcat: Mirashi (63).
02.05.1948, Campionatul Balcanic și al Europei Centrale,
București, Stadion Giulești 20.000 spectatori.
Arbitru: Stoianov (Bulgaria).

4. ROMÂNIA — ALBANIA 1-1 (1-0)
Au marcat: Iosif Petschowski (23), respectiv Teliti (50).
23.10.1949, amical,
București, Stadion Republicii: 40.000 spectatori.
Arbitru: Dankó (Ungaria).

5. ALBANIA — ROMÂNIA 1-4 (0-2)
Au marcat: Mirashi (50), respectiv Ion Lungu (12, 57), Gheorghe Vaczi (33), Ștefan Filotti (68).
29.11.1949, amical,
Tirana, Stadion Qemal Stafa: 40.000 spectatori.
Arbitru: Palasti (Ungaria).

6. ROMÂNIA — ALBANIA 6-0 (5-0)
Au marcat: Iosif Petschowski (10,18), Andrei Rădulescu (11, 41), Andrei Mercea (15), Ion Suru (80).
08.10.1950, amical,
București, Stadion Republicii: 40.000 spectatori.
Arbitru: Vlcek (Cehoslovacia).

7. ROMÂNIA — ALBANIA 2-0 (2-0)
Au marcat: Nicolae Dobrin (38), Emerich Dembrovszky (41).
29.10.1972, Campionatul Mondial 1974, faza preliminară,
București, Stadion 23 August: 40.000 spectatori.
Arbitru: Vamvakopoulos (Grecia).

8. ALBANIA — ROMÂNIA 1-4 (0-2)
Au marcat: Bizi (87), respectiv Ion Dumitru (12), Radu Troi (25), Florea Dumitrache (57 — penalty), Teodor Țarălungă (75).
06.05.1973, Campionatul Mondial 1974, faza preliminară,
Tirana, Stadion Qemal Stafa: 20.000 spectatori.
Arbitru: Raus (Iugoslavia).

9. ROMÂNIA — ALBANIA 5-1 (3-1)
Au marcat: Victor Pițurcă (2), Ladislau Boloni (43), Gheorghe Hagi (45 — penalty), Miodrag Belodedici (54), Adrian Bumbescu (69), respectiv Muça (35).
25.03.1987, Campionatul European 1988, faza preliminară,
București, Stadion Steaua: 15.000 spectatori.
Arbitru: Rosa dos Santos (Portugalia).

10. ALBANIA — ROMÂNIA 0-1 (0-0)
A marcat: Michael Klein (62).
28.10.1987, Campionatul European 1988, faza preliminară,
Vlora, Stadion Flamurtari: 15.000 spectatori.
Arbitru: van Swieten (Olanda).

11. ROMÂNIA — ALBANIA 3-0 (2-0)
Au marcat: Miodrag Belodedici (23), Gheorghe Hagi (35), Rodion Cămătaru (76).
20.09.1988, amical,
Constanța, Stadion 1 Mai: 20.000 spectatori.
Arbitru: Eksztajn (Polonia).

12. ALBANIA — ROMÂNIA 0-2 (0-0)
Au marcat: Nicolae Dică (65), Adrian Mutu (74, penalty).
06.09.2006, Campionatul European 2008, faza preliminară,
Tirana, stadion Qemal Stafa: 12.000 spectatori.
Arbitru: Olegario Manuel Bartolo Faustino Benquerenca (Portugalia)
Au evoluat echipele:
Albania: Arian Beqaj — Armend Dallku, Besnik Hasi, Elvin Beqiri, Debatik Curri — Altin Lala (Devi Muka, 78), Lorik Cana, Altin Haxhi, Ervin Skela (Adrian Aliaj, 64) — Igli Tare (căpitan), Erion Bogdani (Bekim Kastrati, 63). Antrenor: Otto Baric.
România: Bogdan Lobonț — Cosmin Contra, Sorin Ghionea, Cristian Chivu (căpitan), Răzvan Raț — Florentin Petre, Paul Codrea, Laurențiu Roșu (Andrei Mărgăritescu, 90), Nicolae Dică — Adrian Mutu (Bănel Nicoliță, 86), Ciprian Marica (Ionel Ganea, 79). Antrenor: Victor Pițurcă

13. ROMÂNIA — ALBANIA 6-1 (1-0)
Au marcat: Nicolae Dică (22, 70 — penalty), Gabriel Tamaș (53), Daniel Niculae (63, 65), Ciprian Marica (68, penalty), respectiv Edmond Kapllani (64).
21.11.2007, Campionatul European 2008, faza preliminară,
București, Stadion ”Național-Lia Manoliu”: 17.000 spectatori.
Arbitru: Edo Trivkovic (Croația).
Au evoluat echipele:
România: Bogdan Lobonț (căpitan) — George Ogăraru, Gabriel Tamaș (Marius Constantin, 78), Dorin Goian, Răzvan Raț — Florentin Petre (Gheorghe Bucur, 65), Andrei Mărgăritescu, Răzvan Cociș — Nicolae Dică, Ciprian Marica (Ionuț Mazilu, 74), Daniel Niculae. Antrenor: Victor Pițurcă.
Albania: Arian Beqaj — Andi Lila, Debatik Curri, Nevil Dede, Kristi Vangjeli (Edmond Kapllani, 41) — Klodian Duro (Jahmir Hyka, 79), Altin Haxhi, Altin Lala (căpitan), Ervin Bulku, Ervin Skela — Erjon Bogdani (Elis Bakaj, 83). Antrenor: Otto Baric.
Cartonașe roșii: Curri (61), Dede (70).

14. ROMÂNIA — ALBANIA 1-1 (0-0)
Au marcat: Bogdan Stancu (80), respectiv Gjergj Muzaka (87).
09.09.2010, Preliminariile EURO 2012, Grupa D,
Piatra Neamț, stadion ”Ceahlăul”: 14.000 spectatori
Arbitru: Robert Schörgenhofer(Austria)
Au evoluat echipele:
România: Lobonț — Contra (G. Mureșan, 56), Tamaș, Rădoi (căpitan), Raț — Torje, Cociș (Herea, 77), Florescu, Deac — Marica, D. Niculae (Bogdan Stancu, 64). Selecționer: Răzvan Lucescu.
Albania: Beqaj — Dallku, Lila, Curri, Vangjeli — Klodian Duro (Muzaka, 82), Lorik Cana, Bulku, Agolli — Ervin Skela (căpitan; Lika, 79) — Bogdani (Salihi, 57). Selecționer: Josip Kuze.

15. ALBANIA — ROMÂNIA 1-1 (1-0)
Au marcat: Hamdi Salihi (24), respectiv Srgian Luchin (77).
11.10.2011, Preliminariile EURO 2012, Grupa D,
Tirana, stadion Qemal Stafa: 5.000 spectatori
Arbitru: Gediminas Mazeika (Lituania)
Au evoluat echipele:
Albania: Saimir Ujkani — Armend Dallku, Lorik Cana, Admir Teli, Andi Lila — Odise Roshi (Gjergj Muzaka, 78), Sabien Lilaj, Altin Lala (căpitan), Elis Bakaj (Jahmir Hyka, 68) — Hamdi Salihi, Erjon Bogdani (Ahmed Januzi, 46). Selecționer: Jospi Kuze.
România: Silviu Lung jr — Srgian Luchin, Gabriel Tamaș, Dorin Goian, Iasmin Latovlevici — Răzvan Cociș, Alexandru Bourceanu, Costin Lazăr (Gheorghe Bucur, 87) — Bănel Nicoliță (Gabriel Torje, 63), Ciprian Marica (Bogdan Stancu, 49), Adrian Mutu (căpitan). Selecționer: Victor Pițurcă.

16. ROMÂNIA — ALBANIA 1-0 (0-0)
A marcat: Răzvan Raț (82).
31 mai 2014, meci amical
Yverdon-les-Bains (Elveția)
Arbitru: Nikolaj Haenni (Elveția)
Au evoluat echipele:
România: Ciprian Tătărușanu — Cristian Manea, Dragoș Grigore, Vlad Chiricheș, Răzvan Raț — Alex Bourceanu (Cristian Tănase, 64), Mihai Pintilii (Alexandru Mateiu, 90+1) — Bănel Nicoliță (Cosmin Matei, 46), Alex Chipciu (Costin Lazăr, 64), Alex Maxim (Florin Tănase, 83) — Ciprian Marica (căpitan; Raul Rusescu, 46). Selecționer: Victor Pițurcă.
Albania: Etrit Berisha — Andi Lila, Debatik Curri, Lorik Cana (căpitan), Ansi Agolli (Fidan Aliti, 80) — Amir Abrashi, Ergys Kace, Emiljano Vila (Sabien Lilaj, 65), Ermir Lenjani (Valdet Rama, 46) — Edmond Kapllani (Shkelzen Gashi, 46), Sokol Cikalleshi (Hamdi Salihi, 46). Selecționer: Gianni De Biasi.

AGERPRES

You May Also Like