Numărul doi din PSD Vâlcea va vota la vedere

Gheorghe Mihăilescu, directorul Direcţiei Silvice Vâlcea şi preşedintele executiv al PSD Vâlcea, a declarat că va vota la vedere pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. ,,Îmi voi exprima votul public! Este dreptul meu, după cum parlamentarii pot vota cu bilele la vedere, aşa voi face şi eu. Refuz să cred că avem vreun trădător în rândurile noastre, dar eu o voi face ca să îndepărtez orice suspiciune” – a spus al doilea om în ierarhia pesedistă vâlceană.
Votul care vizează persoane este secret şi este ilegal ca o altă persoană să-l constrângă pe votant să-şi facă publică alegerea. Însă, în condiţiile în care votantul optează pentru aceasta, este perfect legal. Declaraţia lui Mihăilescu vine după ce preşedintele PSD Constantin Rădulescu a declarat că, dacă va obţine mai puţin de 13 voturi de la social – democraţii din CJ (el neputându-se vota), va retrage sprijinul politic tuturor celor care au obţinut mandate de consilieri judeţeni.
În tot acest timp, PSD Vâlcea ,,transpiră” la gândul la întrebarea: au liberalii un vot din partea vreunui pesedist sau joacă la cacealma? Teama este şi mai mare odată cu excluderea de pe lista ALDE a lui Ion Nicolae. În definitiv, dacă liberalii ar fi fost votaţi de unul de la ALDE, de ce să nu-şi facă rost şi de unul de la PSD? Deocamdată nimic nu este jucat, deşi, Constantin Rădulescu are şanse din ce în ce mai mari să ajungă preşedinte al CJ Vâlcea.
Crişu POPESCU

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.