În perioada 8-10 aprilie 2024, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, împreună cu inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul
Tag: IPJ Vâlcea
HOȚII DE OI au „înviat” înainte de Înviere
În următoarele săptămâni, ovinele, mai ales mieii, se vor afla la mare căutare. De aceea, unele persoane încearcă să facă rost de această marfă
A luat cu executare! 15 luni de închisoare pentru un bărbat din Frâncești
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea ne-au anunțat că, în data de 4 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu
Un pensionar a fost „păcălit” cu o vizită de doi ani la Colibași
Ieri, de Ziua Păcălelilor, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vâlcea au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea
UN HOȚ MIC a fost prins de polițiști. El se va specializa când va ajunge la „facultate”
În data de 26 martie 2024, polițiștii din Râmnicu Vâlcea – Biroul Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă
ACUM: Circulație îngreunată spre Sibiu
Șoferii care merg dinspre Vâlcea către municipiul Sibiu vor avea parte de alți timpi morți și, evident, nervi la volan! Asta pentru că, exact
Polițiștii vâlceni au mirosuri fine! Ce au găsit în plicul unui șofer
În timp ce desfășurau activități specifice fișei posturilor, polițiști din Râmnicu Vâlcea au depistat, pe o stradă din municipiu, în data de 23 martie
EL ESTE VÂLCEANUL care a dat două spargeri în decurs de câteva ore. Acum are timp să se liniștească
În după-amiaza de 23 martie 2024, în jurul orei 18.00, polițiștii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați de reprezentantul unui magazin cu privire la
S-au zbânțuit în mașina parcată în loc discret până când i-au văzut polițiștii
La data de 19 martie 2024, în jurul orei 23.00, în timp ce desfășurau activități specifice, polițiști din Râmnicu Vâlcea au depistat, pe o
FRAUDE URIAȘE, descoperite de polițiștii vâlceni în cooperare cu autorități din Spania
La data de 19 martie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, cu sprijinul