ARESENAL de ARME şi MUNIŢIE în casa unui PENSIONAR din VÂLCEA

Un pensioar de 68 de ani, din judeţul Vâlcea, a fost prins deţinând un arsenal întreg de arme şi muniţii. Poliţiştii din IPJ Vâlcea au descins la locuinţa bărbatului din comuna Mădulari, acolo unde au de descoperit două arme de vânătoare pe care le deţine în mod legal, însă păstrate în condiţii necorespunzătoare şi nefiind asigurate în conformitate cu prevederile legale
Şi asta nu e tot, pensionarul deţinea kilograme întregi de muniţie artizanală. Poliţiştii au mai descoperit 268 de capse pentru confecţionarea cartuşelor de vânătoare, 0,5 kilograme de pulbere explozivă, 1,5 kilograme de bile metalice, cu dimensiunea mai mare de 5 mm care sunt interzise la deţinere, 3 cartuşe de vânătoare confectionate artizanal cu proiectil unic, 1 dispozitiv tip sertizator, precum şi trei dispozitive metalice, toate folosite la confecţionarea artizanală a cartuşelor de vânătoare.

Pensionarul s-a ales cu un dosar penal, el fiind cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor si munitiilor“ şi „nerespectarea regimului materiilor explozive”, infracţiuni prevăzute de Codul penal. Muniţia a fost ridicată, iar poliţiştii l-au sancţionat contravenţional pe bărbat cu amendă în cuantum de 5.000 de lei şi i-au anulat dreptul de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.