UPDATE – FOTO. ACCIDENT GRAV pe DN 64, în VÂLCEA. Una din victime a murit

UPDATE 14 iulie 2019: In urma accidentului rutier de la Baile Olanesti, conducatorul auto care ar fi vinovat de producerea acestuia, a decedat. Din celalalt autoturism au fost ranite patru persoane, care in prezent e afla internate sub investigatii medicale. Cauza probabilă a producerii accidentului o constituie circulatia pe contrasens.

UPDATE. In urma interventiei, ISU Valcea anunta ca cinci persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale, fiind transportate la UPU Valcea. Victimele sunt trei bărbați și două femei. Persoana încarcerată (de sex masculin) a fost eliberată din autoturism fiind în stare grava (inconștient). Echipajul SMURD a preluat un bărbat, în vârstă de 31 de ani, cu politraumatisme. Persoana descarcerată (inconștiență) a fost preluata de ambulanța SAJ. O femeie semiconstienta a fost preluată de SAJ. Conducatorul auto – cu traumatisme la nivelul coloanei a fost preluat de SAj. Ce-a de-a doua femeie (nu se cunoaste starea) a fost preluată de SAJ.

Un accident rutier grav a avut loc in aceasta seara de sambata, 13 iulie 2019, pe DN 64 la limita dintre Pausesti Maglasi si Băile Olănești. Din primele informatii este vorba despre o coliziune intre doua autoturisme.

Apelul pe 112 efectuat de la fata locului anunta patru victime, iar una a ramas încarcerată. La fata locului intervin pompierii militari cu un echipaj de prim-ajutor și unul de descarcerare.
Vom reveni cu detalii!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like