FOTO-VIDEO. Imagini din elicopter de la incendiul de pădure din Brezoi. 25 de hectare afectate!

UPDATE 4 APRILIE 2019: Conform ISU Vâlcea, incendiul din pădurea de stejari de la Brezoi s-a extins foarte mult. În aceste momente, suprafața afectată este de 24 de hectare. Elicopterul cu dispozitiv de transport apă de tip Bambi Bucket și-a început misiunea. Iată imaginile din timpul intervenției!

Știrea inițială….

Încă de marți după-amiaza, pompierii de la ISU Vâlcea, angajații Ocolului Silvic Cozia Negoiu și voluntarii se luptă cu flăcările din pădurea de stejari de la Brezoi. Incendiul se manifestă în aceste momente pe o suprafață aproximativă de 7-6 hectare, iar conducerea ISU Vâlcea a luat decizia azi, 3 aprilie 2019, să suplimenteze forțele în zonă. Asta pentru că focul s-a extins în zone aproape inaccesibile, adică pe versanți stâncoși și abrupți, cu o înclinațe mai mare de 80 de grade pe care se află vegetație cu grad mare de uscăciune.

În aceste momente se intervine în zonă cu 41 de pompieri și 33 de membrii ai SVSU Brezoi și a Ocolului Silvic. Însă, pentru că vântul bate puternic la acea altitudine și există riscul ca flăcările să fie scăpate de sub control, conducerea ISU Vâlcea a luat decizia de a solicita intervenția elicopterului din cadrul Inspectoratului General de Aviație prevăzut cu un dispozitiv de transport apă de tip Bambi Bucket. Elicopterul va ajunge joi dimineața la Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like