FOTO: Accident pe DN 64 produs în urmă cu puțin timp. Circulație blocată!

În această dimineață de 30 aprilie 2024, în jurul orei 08.00, polițiștii orașului Băbeni din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, pompieri și ambulanțe au intervenit la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 64, la km 99 + 550 m, soldat cu rănirea a două persoane. Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că ar fi avut loc o coliziune între trei autoturisme.

„În urma impactului, a rezultat rănirea a două persoane, respectiv a unei femei de 36 de ani, din localitate și a unui bărbat de 55 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, ambii fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a anunțat IPJ Vâlcea.

Traficul rutier este blocat la această oră (08.20). Vom reveni cu informații!

You May Also Like