Tragedie pe un șantier din Râmnicu Vâlcea. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe schelă


Patru copii au rămas orfani de tată în urma unei tragedii ce s-a petrecut ieri, 6 octombrie 2022, pe un șantier din municipiul Râmnicu Vâlcea. Bărbatul a căzut de pe o schelă, de la nivelul patru al blocului ce se află în construcție vizavi de Colegiul Național ”Alexandru Lahovari”. Ancheta este în plină desfășurare, atât polițiștii, cât și inspectorii ITM Vâlcea făcând cercetări pentru a stabili în ce împrejurări a avut loc tragedia.
La IPJ Vâlcea s-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpa și pentru neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Rămâne de văzut ce se stabilește în urma anchetei.

Ajutor pentru familie…

Din dorința de a-i ajuta pe copiii rămași orfani de tată, la Școala Generală nr. 5 Râmnicu Vâlcea, acolo unde minorii învață, s-a dat startul unei campanii de donații pentru a susține familia în aceste momente grele:

“Consiliul profesoral al Școlii Gimnaziale Nr. 5 Rm. Vâlcea si Asociatia de Părinți ai elevilor școlii fac un apel către toti cei care pot și doresc să ajute. Astazi, in urma unui stupid accident, tatăl elevilor nostri ( Elena Graur – clasa a V a A, Stefania Ghișoiu – clasa a VII a C si fostul nostru elev, Alin Ghișoiu) și-a pierdut viata, căzând de pe o schelă de la nivelul 4 al blocului care se construiește în zona centrală a municipiului, lângă BRD. ITM a deschis o anchetă pentru a se stabili în ce condiții a avut loc evenimentul. Deși nu există cuvinte care să îndepărteze durerea familiei, în aceste momente dificile, orice mesaj sau gând bun din partea oamenilor CONTEAZĂ. Totodată, ar fi de mare folos sa ne mobilizăm pentru a sprijini familia greu incercată (4 copii), tatăl fiind sustinătorul familiei din punct de vedere financiar. Dumnezeu să-l ierte! Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Vă multumim tuturor pentru ințelegere și sprijin! Contul în lei în care puteți face donații pentru a putea susține financiar familia in aceste momente dificile este: RO15CECEC001946216656911” – se arată în mesajul postat pe Facebook.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like