Incendiu la o societate de pe Platforma Chimică Râmnicu Vâlcea


Un scurtcircuit electric la instalația de energie a fost cauza producerii unui incendiu la o societate aflată pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea. Totul s-a petrecut în această dimineață de luni, 10 octombrie 2022, la ora 06.13, atunci când ISU Vâlcea a trimis la fața locului două echipaje de pompieri pentru a interveni de urgență. Incendiul s-a declanșat la un utilaj tehnologic (ciocan pneumatic), flăcările manifestându-se la elementele combustibile ale instalației de alimentare cu energie electrică.

“Pentru lichidarea incendiului, au acționat două echipaje de pompieri militari, plus personalul de pe locul de muncă. pentru înlăturarea pericolului propagării incendiului, s-a luat măsura întreruperii alimentării cu gaz metan, precum și a alimentării cu energie electrică. După aproape o oră de la anunțarea evenimentului, incendiul a fost stins în fază incipientă, înainte ca flăcările să se propage la utilajele din interiorul secției. Din fericire, nu a fost nimeni rănit. Cercetările preliminare, efectuate la fața locului, arată că flăcările s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la instalația de alimentare cu energie electrică” – a informat ISU Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like