IMPORTANT! Au început lucrările de asfaltare pe DJ 677, în pădurea din Şirineasa

Drumul pe care mulţi vâlceni şi-au rupt, la propriu, maşinile a intrat în reabilitare. În ultimii opt ani, au existat doar promisiuni din partea autorităţilor judeţene cu privire la repararea acestei şosele. Iată că acum, cu voinţă şi implicare, se poate realiza orice! Marţi, 30 mai 2017, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a dat startul lucrărilor de asfaltare pe DJ 677, drum extrem de important, ce traversează şase localităţi şi care are o lungime de 35,5 kilometri.

„În urmă cu câteva săptămâni am anunţat că vom începe lucrările de asfaltare în pădurea din Şirineasa! Pe toată lungimea drumului am efectuat operaţiuni de reparaţii şi întreţinere, iar în pădurea din Şirineasa asfaltăm 1,5 km. Le multumesc tuturor colegilor care muncesc în aceste zile pentru reabilitarea acestui drum foarte circulat! Păstrăm ritmul, ne ţinem de cuvânt şi iată ca după 8 ani această porţiune este redată circulaţiei în condiţii optime pentru toţi vâlcenii sau cetăţenii care tranzitează judeţul nostru” – susţine preşedintele Constantin Rădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like