Bujoreni, 631 de ani de la prima atestare documentară

Prima ediție a simpozionului de atestare documentară a localității Bujoreni a avut loc ieri, 8 ianuarie 2023, la Căminul Cultural din satul Gura Văii. Am serbat astfel 631 de ani de la prima menționare documentară a comunei noastre în hrisovul domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân. Ne-am bucurat de o prezență numeroasă a unor personalități ale județului Vâlcea, printre care i-aș enumera pe senatorul Claudia Banu, deputatul Laurențiu Cazan, subprefectul Victor Stănculescu, directorul Direcției Județene de Cultură – Florin Epure, fostul parlamentar Emilian Frâncu, pr. prof. Petre Mateescu și mulți alții. 

Am aflat în acest fel multe lucruri interesante despre istoria Bujoreniului, a fiecărui sat în parte și sunt convins că și la viitoarele ediții vom avea curiozitatea de a ne descoperi încă puțin propriile origini, dintr-o simplă nevoie a civilizației de a se conecta cu propriul trecut. 

Actul primei atestări documentare a localității Bujoreni este scris de mâna marelui logofăt Filos, un învăţat şi cunoscător al limbilor greacă şi slavonă. Vă las aici, dragi locuitori ai comunei Bujoreni, ce ne transmite peste vremuri hrisovul domnitorului Mircea cel Bătrân: 

     „Eu, în cel Hristos Dumnezeu, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul, marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, după putere am binevoit […] să ridic din temelie o mănăstire […] am dăruit puţin obroc din casă mea pentru hrana călugărilor […]. În judeţul Vâlcea, pe fiecare an să-şi adune înşişi călugării albinăritul”. Domnitorul mai dă şi o baltă Mamino, satele Orlea, Cereaşov [lângă Slatina] şi Poroiniţa [la Dunăre], o moară la Râmnic şi una la Cătălui [lângă Giurgiu], satele Bucureşti, Bogdăneşti, Bojorani şi Luciani şi 300 de sălaşe de ţigani. În document mai apare şi „Uliţa la Râmnic”, vechi sat care se suprapune cu Uliţa bisericii „Sf. Gheorghe”, cu drept de stăpânire al mănăstirii Cozia.

LA MULȚI ANI, BUJORENI! LA MULȚI ANI, VÂLCENI! 

GHEORGHE GÎNGU, 

Primarul comunei 

BUJORENI

You May Also Like